Mancarea ca poveste I

Autonomia gospodariilor taranesti includea neaparat si cuptorul de paine. Strabunicii Dumitru si Paraschiva (ce nume frumoase, ce imagine luminoasa - o poveste citita si pastrata cu sfintenie in suflet) au fost oameni cinstiti si gospodari in satul lor de munte, el fiind zidar priceput si dogar (de unde si porecla a lu' Dogarelu).

Cuptorul de paine se afla chiar langa masa lui de lucru, "masa de masarit". Ce microunivers fascinant, cata puritate si asezare sufleteasca, cata liniste si impacare! Ce unealta fascinant aceasta masa de lucru, aceasta masa strung, din lemn masiv cu o sumedenie de sertarase, unde copil fiind intotdeauna gaseam cate ceva fascinant.

Strabunica aducea painea pentru cuptorul fierbinte, iar langa, tata-mare isi vedea de lucru linistit la masa sa, cea dintr-un trunchi de stejar, in timp ce painile inchinate erau bagate in cuptorul din pamant si var. O armonie desavarsita a convietuirii omului cu elementele primordiale, un duet firesc si netulburat, un circuit perfect si simplu.

Nu cautati perfectiunea si linistea in lucruri complicate...nu o veti gasi niciodata acolo. O veti gasi totusi, fara multa truda, in scoarta unui copac batran, ori intr-o caramida arsa din cuptor...ce stie painea pe de rost.